Becali, plângere pe numele șefului ANP în cazul deținutului care s-a sinucis la Rahova

Becali, plângere pe numele șefului ANP în cazul deținutului care s-a sinucis la Rahova
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Becali, fost europarlamentar, a depus, miercuri, o plângere penală pe numele șefului ANP și a directorului de la penitenciarul Rahova, ca urmare a sinuciderii unui deținut la închisoarea de la Rahova.

Finanțatorului FC Steaua București a mers, în calitate de reprezentant al unui ONG, la parchet să depună plângere privind un caz de sinucidere în sistemul penitenciar, Becali vorbind și despre condițiile în care și-a executat pedepasa.

„Închisoarea îți ia duhul, e tortură. Lor nu le convine să ieși om din pușcărie. Acum sunt mai puternic pentru că mi-au luat duhul, m-au distrus fizic, psihic, mă țineau închis și nu-mi dădeau învoirea. Ei distrug omul moral, psihic, îl decapitează. M-au dresat. Încep încet, încet, să redevin om. Îmi ziceau >. Și așa făceam. Pe de altă parte, am auzit că SRI a zis că Becali trebuie să facă pușcărie în condiții ca lumea. Adică cu dragoste, SRI față de mine. Când m-au sancționat mi-a fost mare frică, mă gândeam ca ei (n.r. reprezentanții închisorilor) au legături și cu exteriorul. Când am văzut că am câștigat sancțiunile mi-am dat seama că serviciile nu sunt cu ei, nu au câmpul tactic”, a declarat George Becali.

Bărbatul s-a sinucis la penitenciarul Rahova, la sfârșitul săptămânii trecute, în spațiul public fiind vehiculat că motivul care l-a împins la acest gest a fost refuzul conducerii închisorii de a-i permite să asiste la înmormântările soției, copilului și fratelui său. ANP a informat, marți, fiul și soția deținutului muriseră în 2014, bărbatul neavând permisiunea de a merge la înmormântarea fratului întrucât nu a depus toate documentele pentru obținerea permisiei. În acest caz au fost sesizate organele de cercetare penală și s-a autosesizat Avocatul Poporului.

George Becali a avut de executat o pedeapsă de trei ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina. Becali a fost eliberat după aproape doi ani de detenție.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×